Cateva cuvinte despre Sadhu…

Ajungand in India si/sau Nepal este imposibil sa nu dai peste acei barbati imbracati sumar si pictati ciudat pe fata. Sunt calugarii Sadhu. Sunt barbatii care isi dedica viata intru totul rugaciunii, eliberandu-se de orice posesiune lumeasca, umbland goi sau infasurati cu o bucata de material, de obicei portocalie. Umbla desculti si traiesc din pomana, toata averea lor rezumandu-se la un toiag si vasul din care mananca. Sunt calugari mistici, ratacitori in timp si spatiu. Scopul lor este de a ajunge la iluminare, si pentru a o atinge ei pratica cele mai ciudate tipuri de yoga, spre exemplu, unii dintre ei aleg sa nu atinga pamanatul niciodata, sa nu se aseze, sa stea ore intregi (chiar zile) in aceasi pozitie (unele pozitii fiind chiar extrem de inconfortabile), sau se imbaiaza pe timpul iernii in apele reci ale raurilor din apropiere, iar in timpul verii stau incojurati de foc, si asta doar pentru a atinge puteri mistice.

Lucrul pe care cu totii il impartasesc este dorinta de eliberare de tot ce este pamantesc si atingerea iluminarii, adica eliberarea spiritului din ciclul reincarnarilor :moksha.

Eu i-am intalnit pentru prima oara in Durbar Square in Katmandu iar apoi la Pashupatinath (locul sfant al populatiei hindu dinNepal). Ce pot sa va spun este ca sadhu sunt de 2 feluri: Sadhu veritabili, acei oameni mistici care se tin cu grija departe de ochii turistilor, sunt imbracati saracacios si neingrijit, fara picturi stridente pe corp, neavand ca bagaj nimic mai mult decat un toiag si o bocceluta. El isi vede linistit de drum, fara zarva, fara “demonstratii” de yoga la raspantii de drum, si cu siguranta fara a cere bani turistilor pentru cateva fotografii. Insa pe langa acesti calugari mai sunt si sadhu “comerciali” pe care ii intalnesti in general in zonele turistice. Cei pe care i-am cunoscut nu se sfiesc sa iti ceara bani pentru a te poza cu ei sau a-i fotografia. Averea lor se extinde la ceasuri, casetofoane, posete “Diesel”, o vesela bogata, nu doar un vas pentru manacare; poarta haine foarte colorate, sunt vopsiti pe fata si pe corp si au parul impletit in cozi spectaculoase pentru a atrage privirile. Iar pentru a nu te face sa te simti prost ca iti cer bani, dupa sesiunea foto iti bodaganesc cateva vorbe pentru imbogotirea spiritului si pacea sufletului . Intrand in vorba cu ei, mi s-au parut niste oameni extraordinari care incearca sa supravietuiasca, plus ca, in Nepal/India cersitul nu este un lucru rusinos.

Cert este ca toti calugari sadhu, nu conteaza daca sunt “adevarati sau falsi”, sunt foarte respectati pentru averea lor spirituala, considerata o adevarat comoara de catre populatia hindusa,  avere dobandita in urma renuntarii a tot ce este pamantesc.

Kathmandu – poarta catre o alta civilizatie

Namaste! Cu acest salut si cu salbe de flori am fost intampinati de catre Santos , unul dintre ghizii si companionii nostri pentru calatoria ce aveam sa o facem atat in inima muntilor, cat si prin imprejurimile Kathmandu-ului. Un om dragut si saritor al carui nume se traduce din nepaleza satisfacut.

Si iata-ne ajunsi in Kathmandu ! Dupa un zbor lung si obositor iata-ne ajunsi intr-o alta lume, o lume noua, spectaculoasa si interesanta in unicitatea ei. Trebuie sa smentionez ca Nepalul este o destinatie de vis a alpinistilor, fotografilor, iubitorilor de munte si nu in ultimul rand a celor ce doresc sa cunoasca mai mult decat imediata vecinatate a “casei” unde locuiesc.

De cum calci pe taramul nepalez esti luat prin surprindere. Si sa incepem cu inceputul. Esti “intampinat” de o coada interminabila in vederea obtinerii vizei, si asta pentru simplul motiv ca …… nu mai aveau hartie pentru viza pentru 30 de zile, apoi cum iesi din aeroport esti luat cu asalt de multimea de figuri disperate care gesticuleaza in stanga si in dreapta incercand sa te “agate” sa te urci in taxiul lor.

A urmat o calatorie de 30 de minute, de la aeroport pana in Thamel (cartier turistic al Kathmandu-ului printr-un trafic haotic si zgomotos, plin de masini vechi, motociclete, camioane, ricse care circulau fara absolut nici o regula de circulatie respectata, cel putin nu vreuna cunoscuta mie.

Strazile inguste, casele vechi si neingrijite, turistii, ricsele, motociclete, vanzatorii ambulanti, tarabele cu cd-uri de unde rasunau melodii cu incantii tibetane, femeile imbracate in sarii colorate strident, tarabele pline ochi de suveniruri confectionate manual, de la magneti, saluri, tricouri cu imprimeuri nepaleze, picturi si tesaturi buddhiste, pietre pretioase, iatagane batute in pietre colorate, margele multicolore, pipe de hasish, covoare, mici Buddha, instrumente muzicale… la vase cantatoare, toate intr-o miscare halucinanta creaza o senzatie exotica, placuta si interesanta, dezvaluindu-mi o alta lume, o alta cultura, o altfel de civilizatie. O incredibila forfota umana ce din afara pare haotica, dar in conditiile date, am inteles ulterior, ca, este foarte eficienta.

Cand vii dintr-o capitala europeana ai un adevarat soc cultural, dar odata ce petreci cu ei cateva zile, tot zbuciumul de pe strazi incepe sa ti se para normal si iti doresti sa revii cat mai curand.