Si iata-ne ajunsi in Kathmandu ! Dupa un zbor lung si obositor iata-ne ajunsi intr-o alta lume, o lume noua, spectaculoasa si interesanta in unicitatea ei. Trebuie sa smentionez ca Nepalul este o destinatie de vis a alpinistilor, fotografilor, iubitorilor de munte si nu in ultimul rand a celor ce doresc sa cunoasca mai mult decat imediata vecinatate a “casei” unde locuiesc.

De cum calci pe taramul nepalez esti luat prin surprindere. Si sa incepem cu inceputul. Esti “intampinat” de o coada interminabila in vederea obtinerii vizei, si asta pentru simplul motiv ca …… nu mai aveau hartie pentru viza pentru 30 de zile, apoi cum iesi din aeroport esti luat cu asalt de multimea de figuri disperate care gesticuleaza in stanga si in dreapta incercand sa te “agate” sa te urci in taxiul lor.

A urmat o calatorie de 30 de minute, de la aeroport pana in Thamel (cartier turistic al Kathmandu-ului printr-un trafic haotic si zgomotos, plin de masini vechi, motociclete, camioane, ricse care circulau fara absolut nici o regula de circulatie respectata, cel putin nu vreuna cunoscuta mie.

Strazile inguste, casele vechi si neingrijite, turistii, ricsele, motociclete, vanzatorii ambulanti, tarabele cu cd-uri de unde rasunau melodii cu incantii tibetane, femeile imbracate in sarii colorate strident, tarabele pline ochi de suveniruri confectionate manual, de la magneti, saluri, tricouri cu imprimeuri nepaleze, picturi si tesaturi buddhiste, pietre pretioase, iatagane batute in pietre colorate, margele multicolore, pipe de hasish, covoare, mici Buddha, instrumente muzicale… la vase cantatoare, toate intr-o miscare halucinanta creaza o senzatie exotica, placuta si interesanta, dezvaluindu-mi o alta lume, o alta cultura, o altfel de civilizatie. O incredibila forfota umana ce din afara pare haotica, dar in conditiile date, am inteles ulterior, ca, este foarte eficienta.

Cand vii dintr-o capitala europeana ai un adevarat soc cultural, dar odata ce petreci cu ei cateva zile, tot zbuciumul de pe strazi incepe sa ti se para normal si iti doresti sa revii cat mai curand.

Iata-ma ajunsa si in Islanda (Tara gheturilor- traducere din engleza). Din scurta mea excursie nu pot spune ca Islanda este tara gheturilor, desi  aproape 15% din suprafata insulei este formata din ghetari si lacuri glaciare, ci mai degraba as numi-o Tara focului datorita solului rosiatic si a cazanelor de namol fierbinte. Probabil depinde foarte mult in ce perioada a anului si ce parte a Islandei vizitezi.

Pasind pe taramul islandez format din lava solidificata, conuri vulcanice si gheizere te intrebi cum este posibila existenta umana pe aceste meleaguri sterpe. Plus ca mama natura este foarte capricioasa in aceasta parte a lumii unde relieful este remodelat periodic din cauza activitatilor vulcanice, seismice si glaciare ce nu contenesc a se opri.

Cum am ajuns in fiecare dintre cele 2 porturi ale Islandei am inchiriat o masina pentru a putea admira
imprejurimile. Dupa o jumatate de ora in care am incercat sa ne dam seama ce ar fi mai frumos de vazut/fotografiat, am ales unul dintre mini-tururile din oferta. O buna perioada de timp am parcurs-o prin pustietate, pana ce am ajuns pe un taram incredibil, unde din loc in loc zaresti firicele de aburi, gheizere ce tasnesc la anumite intervale de timp din pamant, bazine cu namol in fierbere, taram desprins parca din cartile lui Jules Verne. Am simtit ca timpul s-a oprit in loc doar ca sa imi ofere prilejul sa pot face cateva fotografii acestui peisaj fabulos.

Trebuie sa mentionez ca, desi se spune ca scandinavii sunt popoare reci si distante, am ramas surprinsa de solidaritatea, serviabilitatea si modestia de care islandezii au dat dovada.

Concluzia este ca pe viitor cu siguranta va exista o a doua oara cand voi mai calca pe pamantul frumoasei
insule a Islandei pentru o perioada mai lunga de timp.

M-am trezit speriata crezand ca am dormit prea mult, dar cand colo era 9 dimineata, iar vasul acostase la 8 a. m. Nu stiu cati dintre voi stiti ca eu am ajuns atat in Groelanda cat si in Islanda, nu in vacanta, ci lucrand pe un vas de croaziera, ca atare daca ma trezeam tarziu pierdeam una din cele mai frumoase zile de fotografiat din ultima perioada. Cum m-am trezit, am aprins televizorul sa vad cum e vremea afara (imi imaginam ca e frig dar nu stiam cat de frig) si am dat de o imagine ce te lasa fara cuvinte. Aveam impresia ca este o panza de culoare albastru inchis stropita ici colo cu pensula inmuiata in vopsea alba. Un peisaj extraordinar. In cea mai mare graba m-am spalat pe dinti si pe fata, m-am imbracat cu ce aveam mai gros, pentru ca parea frig si am sunat la cativa colegi sa ii intreb daca vor sa mearga afara. Unul dintre ei, care cred eu, si-a “facut curaj“ sa se trezeasca a fost de acord sa mearga cu mine afara si am stabilit ca ne vedem in barul echipajului in vreo 10 minute. In timp ce il asteptam am iesit pe “open deck” si nu m-am putut abtine sa nu scot camera sa trag cateva shoot-uri. Splendid, culoarea apei care alterna de la albastru cel mai inchis la un turcoaz de iti lua ochii, stropi mai mari sau mai mici de gheata, care datorita luminii isi vedeau reflexia in oglinda apei, pamantul care se vedea in departare de o culoare pamantiu portocalie (vasul nu a acostat la mal, transportul pana pe uscat s-a facut cu barcile de salvare) alcatuiau un peisaj ce ti-l poti numai imagina, si parca astepta ca cineva sa puna mana pe camera si sa le fotografieze. Abia asteptam sa ies afara. Tin sa va spun ca de cand am urcat in barca ce ne ducea la mal si pana am ajuns pe uscat (a durat aproximativ o jumatate de ora) aveam deja de 50 de imagini. Nu ma puteam opri, totul era de o frumusete extraordinara. Ajunsa la mal m-am plimbat de-alungul coastei pentru a gasi cele mai bune locuri de unde pot capta cateva imagini deosebite.

Groenlanda se traduce din limba engleza “tara verde”. Una dintre legendele ce circula in jurul denumirilor parca intetionat schimbate ale Groelandei si Islandei ( din engleza “tara gheturilor”) aduce vorba de un norvegian pe nume Erik cel Rosu si tatal sau, ce au fost obligati sa paraseasca Norvegia deoarece erau implicati in mai multe crime. Cei 2 se muta in Islanda, iar dupa ce tatal lui Erik, Thorvald moare, numele lui Erik este legat din nou de cateva crime comise pe teritoriul Islandei. Din aceasta cauza Erik este fortat sa isi ia o “vacanta” de 3 ani pe alte meleaguri, Groenlanda fiind un tarm apropiat, hotareste sa isi petreaca urmatorii ani pe taramurile acestei minutate locatii. Cand termenii sentintei au expirat, Erik s-a intors in Islanda pentru a-si invita din prieteni, apropiati sau vecini sa se mute cu el in noul camin. Astfel pentru a atrage cat mai multi binevoitori sa isi ia bagajele si sa paraseasca Islanda, a denumit insula gheturilor eterne “tara verde”.Prea mult nu a mintit pentru ca anumite parti ale Groelandei sunt chiar foarte verzi, mai ales pe timpul verii. Alte legende spun ca de fapt Greenland este o eroare de transcriere din daneza “Gronland” si ca de fapt Groelanda se traduce “tara oamenilor” sau “tara pamantului”.

Ilulissat, “ghetarul”, tradus din groelandeza este localizat la capatul frumosului fiord Sermeq Kujalleq lung de 56 de kilometri plin de enormi ghetari cu o productivitate glaciara egala cu consumul de apa al orasului New York pe un an intreg, 20 de milioane de tone de gheata. Portul este plin de barci de pescari, una dintre putinele si cele mai importante meserii ale locuitorilor.

Dupa o plimbare de-alungul unuia dintre tarmurile orasului ne-am decis sa mergem sa mancam friptura de balena, pentru ca apoi urma sa ma intorc la nava sa merg in excursie la unul din cei mai mari ghetari ai locului. Mancarea a fost delicioasa si bucatarul o figura de om, impresionant prin faptul ca se vedea de cum intrai in local ca isi iubeste meseria. Fiind un local specific,cu mancare traditionala, bucatarul s-a enervat foarte tare si i-a trimis la gara, la propriu pe 2 clienti dinaintea noastra care au intrebat daca au hot dog. Acelasi lucru mi s-a intamplat si mie pentru ca am cerut platoul groenlandez (somon, balena, creveti si alte tipuri de peste) cu garnitura de cartofi prajiti. Bucatarul mi-a raspuns pe un ton vizibil deranjat ca daca vreau cartofi prajiti sa am duc sa imi cumpar … de la gara (nu am descoperit inca daca Ilulissat are gara!?!). M-am corectat si am cerut cartofi la cuptor si parca si lui ii revenise culoarea la fata.

Am revenit pe nava si afland ca orarul excursiilor s-a decalat foarte mult am decis sa ma intorc pe uscat sa prind apusul intr-un punct prielnic la ce aveam eu in minte ca vreau sa fotografiez. A doua zi am iesit iar afara, cat de dimineata am reusit sa ma trezesc, si am reinceput „sedinta” de fotografie.

Sa lasam si imaginile sa vorbeasca….

I would also like to thank to Design Yourself team, who made possible the organization of one of the most important events from a photographer’s life.

I hope you enjoy the view, and for those who won’t have the possibility to visit the exhibition, I added some pictures.

Going back after years, i was impressed by the simplicity of the people, by the joviality of the kids, by the simple life (even difficult sometimes) that they are living.

Every person has a story to tell, every look has a tale, eighter is about happiness,  resignation, about the years that have passed, about the differences between them… about life in general… hope you enjoy it!